miercuri, 21 ianuarie 2009

despre oameni si darul divin

marea problema a tuturor timpurilor nu e natura,necazul,locul de munca sau sentimentul. ci insasi omenirea.
judecam mereu oamenii din toate punctele de vedere. un om handicapat, un albinos, un autist, mereu starnesc radul printre semenii lor "normali". de cata ignoranta dau dovada acei oameni care au tupeul sa rada de nenorocul altora. cu ce drept judecam si luam in deradere...sunt ei asa nenorociti si batuti de natura? sa ne uitam mai atenti.
un om bolnav nu este un retardat.din contra,el vede si se bucura de darurile vietii ca nimeni altul. obisnuim des sa folosim sintagma "carpe diem", dar stim noi cu adevarat ce inseamna aceasta? nu traieste clipa...ci ai grija de viciile tale, ca sa ajungi cat mai nenorocit in nefiinta. un albinos, este respins de toata societatea, dar cate am avea de invatat de la el.... omul, nu..."monstrul" batut de soarta pe care toti il privesc cu dezgust doar ca e diferit, a beneficiat de cel mai divin dar al naturii. numai el te poate invata cum sa te bucuri de o raza de soare pe care ochii lui nu o pot suporta, de un picur de ploaie uitat pe o creanga rupta,de imbratisarea naturii si iubirea dezinteresata fata de semenii sai care-l alunga mereu, ci si s inveti sa traiesti sentimentele cu cea mai mare dorinta a sufletului. mereu iti poate darui cate ceva din gandurile lui, fara ca tu sa te plictisesti vreodata sa-l asculti, sau sa incerci sa-l compatimesti caci il vei vedea ca pe veriga lipsa a vietii tale.
suntem noi, oamenii "normali" si sanatosi cei privilegiati de soarta? suntem noi in centrul universului?
dorim sa cladim imperii,sa conducem lumea,natura,zeitatea suprema, dar cum putem face toate astea cand noi ne renegam semenii pentru un minor handicap, cand nu cunoastem nici cea mai mica parte a sufletului si creierului nostru,si nu suntem impacati cu noi insine. Einstein spunea ca daca ne-am folosi intregul creier nu am mai avea nevoie de corp, dar cum ne putem folosi intregul creier cand ne sunt sadite niste ziduri de piatra, niste bariere. de-abia cand vom putea sparge barierele mintii vom putea atinge intelepciunea. multi sunt cei care aleagra, dar nu-si dau seama ca doar in momentul in care se opresc, ajung cu adevarat....

1 comentarii:

Unknown spunea...

Eu posed cu adevărat doar ceea ce am dăruit.Seneca


Foarte putini oameni mai daruiesc,foarte putini mai se deschid...

 
L'échappée Austere © 2008 Template by Exotic Mommie Illustration by Dapina