duminică, 25 ianuarie 2009

Despre greseala

greseala, la fel ca si prostia...e eterna. desi suntem satui sa ne vedem semenii pierzandu-se, nu mai incercam sa facem ceva pentru a-i ajuta. la urma urmei ce rost are? nu ne mai ofera nici satisfactia de a-i vedea cu ingustele capete plecate la umila povata, pentru ca tot ce primesti acum, in secolul 21 ca raspuns la sfaturi, e o injuratura. daca se poate, si o palma ar fi binevenita.
oamenii sunt ciudati, si cu cat incercam sa-i cunoastem mai bine, avem impresia ca am reusit, dar suntem atat de departe de acest lucru, si de asta ne dam seama abia cand suntem dezamagiti sau tradati de o persoana apropiata.oamenii singuri, te fac sa ii iubesti si sa-i urasti.consider sanatos un om care iubeste si uraste un singur lucru in acelasi timp, dar nu inteleg de ce eu procedez sau simt asa pentru toate lucrurile...iubesc si urasc viata, iubesc si urasc oamenii, iubesc singuratatea,dar in acelasi timp imi doresc sa fiu in compania oamenilor, iar cand sunt in compania oamenilor, imi doresc iar singuratate.iubesc si urasc tot ce tine de universul acesta.
uneori nu reusesc sa ma inteleg,desi gasesc multe argumente sau motive pentru sentimentele pe care le am. muzica...o iubesc cel mai mult. dar cum pot spune ca iubesc ceva, cand nu am chef de acel ceva. cum poate fi aceasta iubire?
de ce exploram univerul,oceanele,pamantul si animalele rare? de ce sapam dupa comori ascunse pe insule parasite in loc sa sapam dupa cea mai de pret comoara existenta, si anume cea aflata in noi?
totul...e o greseala...

miercuri, 21 ianuarie 2009

despre oameni si darul divin

marea problema a tuturor timpurilor nu e natura,necazul,locul de munca sau sentimentul. ci insasi omenirea.
judecam mereu oamenii din toate punctele de vedere. un om handicapat, un albinos, un autist, mereu starnesc radul printre semenii lor "normali". de cata ignoranta dau dovada acei oameni care au tupeul sa rada de nenorocul altora. cu ce drept judecam si luam in deradere...sunt ei asa nenorociti si batuti de natura? sa ne uitam mai atenti.
un om bolnav nu este un retardat.din contra,el vede si se bucura de darurile vietii ca nimeni altul. obisnuim des sa folosim sintagma "carpe diem", dar stim noi cu adevarat ce inseamna aceasta? nu traieste clipa...ci ai grija de viciile tale, ca sa ajungi cat mai nenorocit in nefiinta. un albinos, este respins de toata societatea, dar cate am avea de invatat de la el.... omul, nu..."monstrul" batut de soarta pe care toti il privesc cu dezgust doar ca e diferit, a beneficiat de cel mai divin dar al naturii. numai el te poate invata cum sa te bucuri de o raza de soare pe care ochii lui nu o pot suporta, de un picur de ploaie uitat pe o creanga rupta,de imbratisarea naturii si iubirea dezinteresata fata de semenii sai care-l alunga mereu, ci si s inveti sa traiesti sentimentele cu cea mai mare dorinta a sufletului. mereu iti poate darui cate ceva din gandurile lui, fara ca tu sa te plictisesti vreodata sa-l asculti, sau sa incerci sa-l compatimesti caci il vei vedea ca pe veriga lipsa a vietii tale.
suntem noi, oamenii "normali" si sanatosi cei privilegiati de soarta? suntem noi in centrul universului?
dorim sa cladim imperii,sa conducem lumea,natura,zeitatea suprema, dar cum putem face toate astea cand noi ne renegam semenii pentru un minor handicap, cand nu cunoastem nici cea mai mica parte a sufletului si creierului nostru,si nu suntem impacati cu noi insine. Einstein spunea ca daca ne-am folosi intregul creier nu am mai avea nevoie de corp, dar cum ne putem folosi intregul creier cand ne sunt sadite niste ziduri de piatra, niste bariere. de-abia cand vom putea sparge barierele mintii vom putea atinge intelepciunea. multi sunt cei care aleagra, dar nu-si dau seama ca doar in momentul in care se opresc, ajung cu adevarat....

 
L'échappée Austere © 2008 Template by Exotic Mommie Illustration by Dapina